Reacţia S.A. Moldtelecom la declaraţiile defăimătoare apărute în mass media
08 Сентябрь 2015

Pe data de 6 septembrie a.c., S.A. Moldtelecom s-a sesizat cu privire la declaraţiile false aduse prin intermediul unor articole plasate pe portalul de ştiri www.jurnal.md și postul de televiziune Jurnal TV.

 

Declaraţiile făcute se referă la faptul, precum că Moldtelecom, la data de 6 septembrie ar fi sistat retransmisia postului de televiziune Jurnal TV din grila de canale în anumite regiuni ale ţarii şi ar fi blocat accesul în reţeaua sa la portalul de ştiri www.jurnal.md. Mai mult decît atît, în informațiile răspîndite se menţiona că telespectatorii au sunat la redacţia postului tv şi au confirmat acest lucru, dar şi faptul că nu au primit suport tehnic din partea Moldtelecom.

 

Ca reacție la cele întîmplate, ținem să precizăm că la adresa companiei pe parcursul zilei de 6 septembrie nu a fost înregistrată nici o plîngere din partea abonaţilor cu privire la problemele ce țin de retransmisia postului de televiziune Jurnal TV,  sau accesul portalului de ştiri www.jurnal.md. De asemenea,  nu a fost înregistrată nici o sesizare din partea postului  de televiziune Jurnal TV. Cu toate acestea, însă, Moldtelecom s-a sesizat cu privire la informaţiile apărute şi a întreprins imediat măsurile de verificare.

 

 În speță, reieşind din faptul că nu au fost înregistrate defecţiuni, Moldtelecom a adresat către specialiștii subdiviziunilor tehnice ale Jurnal TV multiple solicitări despre deficiențele pe care se presupune că le-ar fi întîmpinat. Ca şi răspuns, reprezentanţii postului de televiziune au menţionat ca sunt foarte ocupaţi şi nu au timp sa ne spună în care dintre localităţi se presupune că ar fi fost sistată emisia postului de televiziune Jurnal TV.

 

Nu dorim să credem că apariția și răspîndirea acestor informații false au avut drept scop tentativa de a discredita imaginea Companiei în fața cetățenilor Republicii Moldova.  Pentru aceasta, cerem dezmințirea informațiilor defăimătoare din partea companiei Jurnal Trust Media.

 

Reiterăm,  Moldtelecom îşi onorează cu strictețe obligaţiile sale faţă de toți radiodifuzorii, asigurînd retransmisia în cele mai bune condiții a tuturor posturilor de televiziune incluse în grila de canale TV ale Companiei.